Interzicerea cazinourilor în 1946 (Brazilia)

Interzicerea cazinourilor în 1946

1) Despre ce este vorba

În anii 1930 și 40, Brazilia a cunoscut o „epocă de aur” a cazinourilor: săli luxoase, orchestre, emisiuni radio, venituri și strălucirea turistică a orașului Rio de Janeiro. În primăvara anului 1946, totul a fost scurtat: prin decretul guvernului federal, jocurile de noroc au fost interzise, iar sălile au fost închise în doar câteva zile. Această schimbare bruscă a stabilit traiectoria industriei de zeci de ani.

2) Fundal istoric: de la strălucire la moralitate strictă

Cazinouri ca vitrină pentru modernizare. În epoca Vargas (1930 - începutul anilor 1940) Cassino da Urca, sălile de la Palatul Copacabana și alte locuri au devenit simboluri ale „Braziliei de noapte”: ruletă, baccarat, „bancă”, spectacole și concerte radio.

Schimbarea climatului politic. După căderea Estado Nova și în urma conservatorismului postbelic, președintele Euriku Gaspar Dutra (începutul mandatului - 1946) a urmat un curs de „recuperare morală”.

Moralitatea publică şi biserica. Cercurile catolice şi unele elite considerau jocurile de noroc o sursă de „vicii” şi de probleme familiale. Atmosfera de sprijin pentru măsuri prohibitive a creat o fereastră politică pentru o soluție radicală.

3) Act juridic: ce anume a fost interzis

Decretul-lege nr. 9. 215 (30 aprilie 1946) interzis jogos de azar (chance games) la nivel național.

Esența normei: încetarea cazinourilor și a sălilor de jocuri; interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc în formă comercială.

Ce a rămas legal: hipodromuri (tombole ca „sport și tradiție”) și loterii oficiale, care au fost văzute ca instrumente de finanțare pentru nevoile publice.

Execuţie imediată. Poliția și municipalitățile au fost instruite să închidă locurile; proprietatea a fost descrisă, licențele au fost anulate.

4) Consecințe instantanee

Închiderea a zeci de cazinouri în Rio de Janeiro, Sao Paulo, Belo Horizonte, Porto Alegre și stațiuni.

O lovitură pentru „economia nopţii”. "Au dispărut turele de seară a mii de muncitori: crupieri, muzicieni, dansatori, chelneri, taximetrişti, portari, croitori, decoratori.

Artişti de tranziţie. Scenele, orchestrele și animatorii au migrat la radio, teatru și cabaret, unii au emigrat; industria muzicală s-a adaptat formatelor fără cazinouri.

Shadow cere migrarea. O parte din public a intrat în practici informale (inclusiv „jogo do bicho” și saloane subterane), care a devenit o problemă cronică pentru ofițerii de aplicare a legii.

5) Felie culturală: sfârșitul „erei revistei”

Rio şi-a pierdut cartea de vizită. Cassino da Urca nu a fost doar o sală, ci și un loc media - închiderea sa a încheiat simbolic epoca glamour pe coasta Guanabara.

Moștenirea în mass-media. Muzica, costumele, limbajul animatorului și „emisiunea radio” au intrat în cinema și televiziune, păstrând mitul „capitalei de noapte”, deja fără ruletă și baccarat.

6) Efecte pe termen lung și paradoxuri

„Cadrul” legal este restrâns la loterii și hipodromuri. Loteria de stat (mai târziu produse Caixa) a devenit principalul canal legitim al jocului de masă.

Subteranul a devenit sustenabil. „Bishu” și mașinile ilegale au fost suprimate periodic, dar nu au dispărut complet, suprapuse cu rețele de intermediari și infrastructură stradală.

Perioadele de „liberalizare parţială”. În anii 1990, au apărut săli de bingo (ca mecanism de finanțare a sporturilor/cluburilor), dar scandalurile și reducerea sectorului au urmat în anii 2000.

Era digitală și sportbetting. Începând cu anii 2010, interesul a crescut în pariurile sportive prin intermediul platformelor internaționale și în reglementarea „cotelor fixe”; statul construiește un cadru pentru protecția consumatorilor, publicitate și KYC/AML pas cu pas.

7) De ce interdicția a ținut industria „pe pauză” atât de mult timp

Legitimarea morală. Decizia din 1946 s-a bazat pe un consens public puternic și a fost susținută de retorica protejării familiei și a moralei.

Inerţie legală. Orice încercare de a returna cazinoul ar necesita nu doar o lege, ci o regândire a politicii culturale și a relației statului cu afacerea de jocuri de noroc.

Temeri reputaţionale. Autoritățile se temeau că cazinourile vor returna „vicii” și crime, în special în zonele metropolitane mari.

8) Lecții din 1946 pentru politica modernă

1. Un cadru clar este mai bun decât interzicerea "umbrelor. "Dacă cererea nu dispare, intră într-o zonă gri, cu mai puțină protecție a consumatorilor.

2. Jocul responsabil ca standard. Controlul vârstei, limitele, autoexcluderea, ombudsmanul - setul minim de politici moderne.

3. Plăți transparente și conformitate. KYC/AML și canalele de dispută ușor de înțeles reduc costurile sociale.

4. Integrarea culturală fără romantizarea riscurilor. Muzică și gastronomie - da; gamificarea agresivă nu este.

9) Date cheie (foaie de ieftin)

1930 - 1940: „epoca de aur” a cazinourilor și veniturilor (Rio, São Paulo, stațiuni).

30 aprilie 1946: Decretul-lege nr. 9. 215 - interzicerea la nivel național a jocurilor de noroc (cazinouri).

1960 - 1980: consolidarea loteriilor de stat, difuzarea tirajelor.

1990 → 2000: val de bingo și declin.

2010s - 2020s: digitalizarea cererii, un curs către reglementarea pariurilor sportive și consolidarea mecanismelor de protecție.

10) Linia de jos

Interdicția din 1946 nu a fost doar un act juridic, ci un punct de cotitură în istoria culturală și economică a Braziliei. El a închis brusc ușile sălilor strălucitoare, a transferat mii de muncitori în alte industrii și a trimis emoție „în umbră” de ani de zile. Agenda modernă nu mai este despre revenirea vechilor cazinouri, ci despre reglementarea rațională: protecția consumatorilor, plăți transparente și joc responsabil. Lecția anului 1946 este că stabilitatea este obținută nu prin extreme, ci prin reguli clare urmate de toți participanții.